1. Rezervările efectuate on-line de pe site-ul www.pensiune-lido.com sunt valabile numai după confirmarea de către un reprezentant al Pensiunii LIDO Piatra Neamț.

2. Pentru garantarea rezervării este necesară plata integrală în avans a contravalorii serviciilor de cazare solicitate.

3. Plata integrală în avans se va face prin virament bancar sau foaie de vărsământ. Virarea sumelor se va face numai în contul societății menționat pe site sau în factura fiscală / factura proformă.

4. Dacă anunțați Pensiunea LIDO Piatra Neamț de intenția de a rezerva o cameră, fără însă a garanta financiar această rezervare, înseamnă că faceți o rezervare negarantată. Aceasta înseamnă că – în ziua cu care începe perioada rezervată – vi se va păstra camera (sau camerele) până la ora 18:00. Dacă nu veți veni până la acea oră și nici nu veți anunța Pensiunea LIDO Piatra Neamț de certitudinea sosirii dumneavoastră, Pensiunea LIDO Piatra Neamț are dreptul de a anula rezervarea făcută și de a caza alți turiști în camera sau camerele pentru care s-a făcut rezervarea.

5. Cazarea începe după ora 14.00, iar eliberarea camerei se va face până la ora 11.00 a zilei de plecare.

6. Turistul este obligat să prezinte la Recepția Pensiunii LIDO Piatra Neamț documentele de identificare (BI, CI sau Pașaport).

7. În cazul în care turistul nu poate să onoreze rezervarea solicitată, acesta poate cesiona rezervarea unei terțe persoane, cu obligativitatea de a anunța Pensiunea LIDO Piatra Neamț cu cel puțin 48 ore înainte de sosire.

8. Renunțarea la rezervare:
– în caz de forță majoră (conform legii), se va face restituirea integrală a sumelor achitate sau la solicitarea turistului se poate modifica data de începere a sejurului;
– în caz de renunțare din motive care nu țin de forța majoră conform legii, nu se va face despăgubirea sumelor achitate integral în avans.

9. Tarifele afișate pe site-ul www.pensiune-lido.com reprezintă tariful de cazare pe cameră pe noapte incluzând TVA și toate taxele locale. Tarifele se pot modifica în orice moment fără notificare în prealabil, însă aceste majorări nu afectează rezervările confirmate. Tarifele de cazare diferă în funcție de tipul de cameră ales: Standard, Confort, Superior, Deluxe sau Executive.

10. Pensiunea LIDO Piatra Neamț respectă standardele etice și legale în privința protecției datelor cu caracter personal. Datele personale sunt confidențiale, nu vor fi niciodată furnizate unei alte persoane și/sau companii dar sunt accesibile autorităților care au dreptul să verifice tranzacțiile comerciale sau altor autorități în drept să efectueze orice verificări justificate în baza legii. Pensiunea LIDO Piatra Neamț își rezervă dreptul de a modifica și/sau anula orice cerere de rezervare, rezervare efectuată prin intermediul sistemului online de cazare sau rezervare telefonică / prin e-mail ce conține date eronate, false sau furate sau al cărei posesor nu poate fi contactat.